Doar nişte gânduri
Sunt doar nişte gânduri pe care am hotărât să le scriu pe blog ca să nu uit ceea ce îmi propun.
Stăteam azi pe pat cu ochii ţintiţi în tavan şi mă gândeam la ce am făcut zilele astea .. După ce am stat şi am calculat şi am calculat şi iar am calculat până a început să iasă aburi de la mine ca de la o locomotiva pe cărbuni , am ajuns la concluzia că o să dau mâna cu dracu . Mi-au trecut prin faţa ochilor toate momentele proaste dar şi cele bune din astea 3 zile . Probabil aşa sunt eu mai păcătos tot timpul dar nu observ sau de multe ori chiar nu vreau să observ ce fac pentru că ştiu că nu este cale de întoarcere. Mulţi mi-au zis că nu am suflet deloc . Pur şi simplu am rămas mirat când am auzit asta pentru că eu sufăr destul de mult pentru ceea ce fac. De multe ori vin şi mă închid în casă şi încep să mă gândesc la ce se întâmpla dacă nu reacţionam aşa violent …. Poate că nu arăt pe moment , dar mie chiar îmi pasă şi chiar îmi pare rău pentru ceea ce fac dar nu îmi cer scuze pentru că eu consider că fapta e deja consumată şi că nu o să mai reacţionez aşa altă dată .
Tags: ganduri personale idei